Autor: Elif Shakaf

​

Notă: 10

​

Categorie literară: MEMORABILĂ!

​

Citat preferat: „Trecutul este o tălmăcire. Viitorul este o amăgire. Lumea nu se mișcă prin timp ca și când ar fi o linie dreaptă, înaintând de la trecut la viitor. În schimb, timpul se mișcă prin și înlăuntrul nostru în cercuri nesfârșite. Veșnicia nu e un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp. Dacă vrei să cunoști lumina veșnică, scoate-ți din minte trecutul și viitorul și rămâi în clipa de-acum.”

​

Încep această recenzie printr-o remarcă: nu sunt genul siropos, romantic, ușor de impresionat. 10 este o notă pe care puține cărți au obținut-o de la mine. Și credeți-mă, am citit câteva de-a lungul timpului.

​

Însă „Cele patruzeci de legi ale iubirii” merită din plin un loc fruntaș datorită mesajului pe care-l transmite. Este mai mult decât o lectură, este un elogiu adus iubirii în cea mai sinceră și profundă formă. Dar nu vă gândiți la poveștile clasice, la clișeul banal regăsit în genul literar romantic. Nici nu abandonați cartea dacă începutul ei nu vă acaparează! Eu am realizat ce capodoperă spirituală am în mâini abia după ce am parcurs o treime din ea. Atunci am deschis cu adevărat ochii și sufletul.

​

Rezumat, personaje

​

Cele patruzeci de legi ale iubirii sunt reale și în jurul lor se țese romanul cu același nume. Acțiunea se desfășoară pe două fire narative, în perioade aflate la 1000 de ani distanță.

​

Astfel, în 2008, în prim plan este Ella, mamă, soție, casnică, femeie la 40 de ani care-și va schimba complet cursul vieții datorită unei cărți „Dulce blasfemie”. Interesul pentru acest roman menționat nu este doar din partea Ellei, ci și a noastră deoarece aici se va desfășura al doilea fir narativ și cel mai important. „Dulce blasfemie” este povestea prieteniei dintre Shams din Tabriz și poetul Rumi și devine epicentrul celor patruzeci de legi ale iubirii, fundamentul relației lor.

​

Partea cu adevărat interesantă este faptul că această legătură spirituală chiar a existat în Turcia secolului XIII între cele două persoane, Rumi și Shams. Ei și-au schimbat viața unul altuia după ce s-au cunoscut și și-au împărtășit cunoștințele, tainele, gândurile, frământările. Relația lor de prietenie a atins un nivel pe care cei din jur nu au reușit să îl înțeleagă, motiv pentru care au făcut tot posibilul ca drumurile celor doi buni prieteni să se despartă. Ceea ce a rămas în urma acestei apropieri este, din punctul meu de vedere, un manual al iubirii în cea mai curată formă. Cei doi oferă Ellei și nouă deopotrivă calea spre o iubire fără frontiere, fără opreliști. Nu știu unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea în acest roman din roman, dar nici nu contează. Important este impactul cuvintelor asupra noastră, a cititorilor.

​

Doar plusuri și lecții de viață

​

Totul este atât de contemporan.

Fiecare lege este atât de bine argumentată și de susținută prin exemplu propriu încât Ella este convinsă că poate mai mult, că viața ei liniștită este de fapt o tristă resemnare. Astfel se hotărăște să dea frâu liber sentimentelor, învățând să se bucure de azi, nu de mâine.

​

Aproape orice carte citită este un câștig (mai sunt și excepții, din păcate), însă lectura acesteia implică și altceva: este un pas mai aproape de Dumnezeu, indiferent de numele pe care i-l atribuim. Aici nu există religii, doar credință și iubire. Relația om-Dumnezeu și relația om- aproapele său este explicată atât de frumos, atât de natural încât ar trebui predată la orele de religie, fie ea creștină, islamică sau de orice altă natură. Poate așa am deveni mai buni...pentru că iubirea față de semenii noștri este cea care ne definește ca oameni și iubirea față de Dumnezeu este împăcare cu noi înșine. Dar cât de frumos ne iubește Dumnezeu pe fiecare dintre noi!

​

Dacă ar fi să aleg un aspect care mi-a plăcut cel mai mult la acest manual al iubirii, ar fi îndemnul să privim mai atent în inima noastră și să ne întrebăm dacă avem viața care ne împlinește? Dacă iubim și dăruim cât de mult putem, dacă suntem cea mai bună versiune a noastră? Și dacă nu, ce ne oprește în a fi mai buni, în a face primul pas spre noi?  Cea mai grea lecție mi se pare cea în care trebuie să răspundem urii cu iubire necondiționată, batjocurii cu zâmbet cald. Eu trebuie să aprofundez această lecție... este greu să zâmbești când primești răutate.

​

Elif Shafak, prin talentul ei literar, reușește să creeze un cadru actual și să aducă în vizorul nostru o pagină orientală a secolului XIII, o relație de prietenie atât de profundă, a cărei învățăminte depășesc orice barieră temporală, culturală, religioasă. Nu aș fi aflat poate niciodată despre aceste legi ale iubirii, despre Rumi și prietenul său, despre importanța lor culturală dacă nu aș fi citit acest roman.

​

Sentimentele pe care le-am încercat, întrebările pe care mi le-am adresat, răspunsurile pe care le-am primit prin intermediul acestei povești atât de bine construite în jurul celor 40 de legi ale iubirii, vor fi mereu undeva, într-o cămăruță din sufletul meu.  Nu m-a interesat deloc să analizez stilul autoarei, punctele slabe sau tari ale romanului. M-am pierdut în vârtejul lui și m-am lăsat inundată de iubire. Pentru că despre asta este vorba! Asta înțelege și Ella! Totul a fost o experiență spirituală, am simțit fiecare cuvânt, am crezut orice cugetare.  Sincer, mă simt mai bogată sufletește! Și sper să aplic un sfert din ceea ce am învățat aici! Să nu rămân la stadiul de cuvinte!

​

Recomandări

​

Cu toate că este un manual al iubirii, nu-l recomand oricărui cititor.

Daca l-aș fi citit la 17 ani, nu aș fi înțeles mare lucru, chiar m-ar fi plictisit. Dacă o voi citi peste 10 ani, voi înțelege și mai multe substraturi. Cred că este nevoie de un pic de maturitate sau poate să înțelegi iubirea mai profund.

​

Cele patruzeci de legi ale iubirii nu este un roman facil, are nevoie de tine, de timpul tău. Și ar trebui să existe în fiecare bibliotecă! Pentru că atunci când uităm cine suntem, ce ne dorim, să putem revenim la ea! Poate așa ni se va întipări că nu ne costă nimic să fim mai buni, că momentul nostru nu este mâine, nici chiar azi, ci acum!

​

Până la următoarea întâlnire, Cer senin!