Bine ai venit pe lume, Lucas Vladimir!

„Bijuteria cerului este soarele, bijuteriile casei sunt copiii.”

De curând am devenit mai bogați!

Și suntem foarte fericiți!

Lucas Vladimir, ne-ai mai adus o bucată de Rai în familie. Bine ai venit pe lume, copil iubit!

Până anul acesta, luna noiembrie mi se părea cea mai urâtă lună din an: rece, gri, anostă.

Dumnezeu a hotărât că este timpul să-mi schimb părerea. Așa că a făcut din ea una de sărbătoare!

Lucas Vladimir a sosit pe lume într-o zi friguroasă de noiembrie și brusc totul a devenit bucurie și lumină.

A trecut deja o lună de când îl strâng la piept. O lună în care mi-am dat timp să ne acomodăm, să îmi găsesc echilibrul, să îl descopăr, să ne recompunem cumva.

Acasă a căpătat o nouă valență. Din trei am devenit patru. Mezinul familiei a venit să ne învețe că putem iubi și mai mult, a venit să completeze un gol ce nu știam că există. Pe scurt, a venit să ne facă viața mai frumoasă!

Dar și mai dificilă pe alocuri. Pentru că nu este ușor să ai copii. Sau cel puțin în cazul meu. Primul sentiment care m-a năpădit la fiecare naștere a fost responsabilitatea. Responsabilitatea unei noi vieți, a unui omuleț care, cel puțin la început, depinde total de mine. Responsabilitatea șlefuirii unui nou caracter, a unui băiat care cândva va fi bărbat. Iar această responsabilitate poate deveni apăsătoare uneori. Nu mai vorbim de nopțile nedormite, îmbolnăviri și sentimentul de neputință când efectiv nu am cum să-l ajut. Acesta din urmă este cel care mă dărâmă. Plus multe alte provocări care vin la pachet cu un copil.

Însă am învățat că toate trec. Cele rele, dar mai ales cele bune. Spun asta pentru că, după ce am văzut la Ares cât de repede trece timpul, cât de repede uităm, îmi doresc atât de mult să îmi întipăresc în suflet clipe irepetabile- primul zâmbet, primul gângurit, să absorb parfumul lui de bebeluș cât să îmi ajungă o viață întreagă! Uitasem cum miroase în Rai…

Sunt întrebată adesea cum de am avut curajul să o iau de la capăt. Chiar și eu am scurte momente când mă întreb ce a fost în capul meu! Însă îmi răspund tot eu în secunda următoare: iubirea pentru propriul copil este singura pe care nu este nevoie să o clădesc. Ea se naște odată cu el și deși azi simt că nu-l pot iubi mai mult, mâine iubirea este deja mai mare. Este iubire naturală, spontană, incomensurabilă, eternă. Nu am nevoie de motive ca să-l iubesc. La Ares, primul născut, a fost o surpriză că pot simți așa. Și am vrut să multiplic, să amplific, să iubesc fără margini nu doar unul, ci doi copii. Acum sunt mici și mă lasă să îi iubesc nelimitat. Sper să nu uite nicicând că nu vor fi suficienți de mari pentru brațele mele. Că le voi fi adăpost, scut, sprijin mereu!

Un alt motiv pentru care mi-am dorit al doilea copil este Ares. Știu ce înseamnă să ai o soră, cu care să împarți tot. Ea este cel mai frumos cadou pe care mi l-au făcut părinții, deși mi-a luat ceva ani să realizez asta. Știu că nici Ares nu va înțelege mult timp de ce Lucas a apărut în viața noastră, că ne era bine și în trei. Dar va veni și acel moment când va conștientiza legătura lor sufletească. Sau cel puțin, eu așa sper…

„Copiii sunt o carte pe care trebuie să o scriem și pe care trebuie să o citim.”

Eu sunt pregătită pentru aventura noastră în patru, care de curând a început. Sunt conștientă că vor fi și bune și rele. Tot ce îmi doresc, pentru care mă rog, este să fim sănătoși. Toate celelalte le vom înfrunta mână de mână, cu speranță și cu iubire. Ne vom modela unii pe alții, vom învăța unii de la alții.

Dar până una alta, îmi mai dăruiesc un pic de timp doar pentru a mă bucura în tihnă. Se spune că „un nou copil este ca începutul tuturor lucrurilor-minune, speranță, vis al posibilităților.

Iar eu trăiesc din plin acest nou început mult dorit, mult așteptat.

Lucas Vladimir, bine-ai venit!

P.S.: Dacă vă întrebați cine este fotograful responsabil pentru aceste poze minunate, o recomand cu drag. Natalia, pe lângă talentul ei în arta fotografiei, este o persoană cu o răbdare cum nu am mai văzut. Emană doar iubire și generozitate. Și nu mai zic că locul este magic, parcă este presărat cu praf de somn. Sau poate îl deține Natalia în brațele sale!