top of page

2023, bine m-ai găsit!

IMG_6109.JPG
IMG_7861.heic

„Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipsește.”

IMG_7820.heic

Anul trecut, pe vremea aceasta, publicam primul articol pe blog. Articol în care vorbeam despre dorințele pentru anul ce tocmai începuse: sănătate, mai multă răbdare, mai puțină autocritică și critică, mai prezentă în prezent. Tot ce am scris atunci rămâne valabil și pentru anul ce tocmai a început. Mai am mult de lucrat la mine. Uneori mă străduiesc, alteori nu prea îmi iese…

 

Trăgând însă linie, 2022 a fost un an pentru care sunt profund recunoscătoare. A fost un an al împlinirii dorințelor pe care nu le-am spus mereu cu voce tare… Aproape fiecare fetiță își face un scenariu despre cum va fi viața ei când va fi mare: ce meserie o să aibă, cum o să arate Făt-Frumos, câți copii va avea etc. Visul fetiței Diana a fost să aibă 2 copii. Și nu s-a schimbat de-a lungul anilor. Iar 2022 a desăvârșit acest vis. Credeam că voi fi mamă de fete. Dumnezeu a decis să-mi umple sufletul cu iubirea pentru doi băieți. Și nu există fericire mai mare. Prin nașterea lui Lucas, am primit mai mult decât meritam. Am primit desăvârșirea sufletească.

2022 este anul în care alt vis de mult creionat în mintea mea a devenit realitate: acest blog. A fost nevoie de curaj pentru a-mi expune public gândurile, sentimentele, să împărtășesc cu voi din intimitatea inimii mele. Voi continua să dezvolt acest proiect de suflet și în 2023 pentru că îmi face bine. Sper doar să am timp. De fapt promit să îmi fac timp.

 

W.I.N.G.S. este altă năzuință împlinită. Nu a mea, ci a soțului meu, însă nu am cum să nu mă bucur pentru el. Trebuie să recunosc însă că acest proiect a venit la pachet cu multe provocări, piedici și mult haos în găsirea unui echilibru între viața de familie, job și pasiune. Sper ca în 2023 să ne găsim un ritm mai bun, în care să ne urmăm visurile, dar în care familia să rămână mereu pe primul loc.

 

Pe plan profesional, nu am foarte multe de scris. 2022 a fost scurt, dar intens. Pentru o perioadă rămân cu amintirile din anii precedenți și cu speranța că atunci când mă voi întoarce înapoi la prietenul meu înaripat, totul va fi bine.

IMG_7642 2.heic

IMG_6816.jpg

Am muncit mai puțin, ceea ce mi-a permis mult timp cu Ares. Au fost săptămâni întregi în care ne-am bucurat unul de altul nonstop. Știam că este ultimul an în care sunt doar a lui, în care pot să-i dedic lui tot timpul meu. Și parcă simțea și el că va urma o schimbare.M-am simțit iubită de el mai mult ca niciodată…Acum eu învăț cum să împart timpul și el se străduiește să învețe să mă împartă…nu ne este ușor niciunuia dintre noi!

2022.Am călătorit, am citit, am scris, am visat.

Au fost și zile proaste, în care m-am panicat, am urlat, am jignit, am judecat, m-am îndoit de mine…

Dar nici nu aveam pretenția ca toate cele 365 să fie doar cu Cer senin.

 

Am pășit în 2023 recunoscătoare pentru toți anii de până acum.  Am noi rezoluții pe lângă cele vechi? Hmm…nu am foarte multe așteptări de la mine. Când ai un bebeluș de câteva săptămâni și un băiețel de 5 ani care vor toată atenția ta, este un pic cam greu să bifezi liste, planuri, proiecte.

Dar nici nu-mi propun să fiu mamă eroină. Voi face lucruri și pentru mine, dar fără termene, fără presiune. Vreau să rămân în echilibru cu mine, vreau să nu obosesc în dorința de a face prea multe deodată.

Aleg să fiu fericită, dar în același timp înțeleg că nu pot fi mereu fericită. Este ok să am zile proaste, să fac greșeli, să cer ajutorul când nu știu sau nu mai pot, să iau pauze, să spun NU, să nu fac pe plac tuturor, să nu planific totul.

Nu pot controla orice situație, dar pot alege cum să-mi controlez emoțiile și reacțiile.

Nu vreau să mai pun tot la suflet, să răstălmăcesc orice gest, orice cuvânt.

Nu îmi mai permit să pierd timpul cu lucruri, activități, oameni care nu-mi plac.

Vreau să fiu mai relaxată. Un obiectiv greu de atins, dar cine știe! Este ca și cum i-aș cere soțului meu să fie punctual. Dar poate anul acesta ne iese amândurora, deși el nu cred că are pe lista lui așa ceva. Cred că are o plăcere anume să întârzie aproape oriunde, așa cum eu am o plăcere parcă să mă stresez din orice.

2023, vedem ce va fi! Sănătoși să fim că toate celelalte au într-un fel sau altul rezolvare.

Și dacă nu au, poate așa a trebuit să fie! Uneori nu primim ce ne dorim pentru că de fapt nu avem nevoie!

Și bineînțeles, să nu uităm că „fiecare clipă e un loc în care nu ai mai fost niciodată.” 

Așa că hai să ne bucurăm de călătorie!

IMG_7850.heic

Vă urez un Cer senin și La mulți ani!

bottom of page