top of page

La mulți ani, România mea!

1 Decembrie 2022

Cea mai frumoasă lună din an debutează cu o zi de suflet pentru toți cei care simțim românește.

1 Decembrie, Ziua Națională a României este mai mult decât o sărbătoare a iahniei de fasole cu cârnați, este mai mult decât o altă zi liberă în care dăm fuga ba la munte, ba prin altă zonă a țării. Această zi reprezintă mai mult decât parade militare și drapele fluturând peste tot.

1 Decembrie este istorie, este omagiu, este mândrie, este apartenență, este iubire.

Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Pentru că este ziua României! 

Este ziua mea, a ta, a noastră, a tuturor celor care ne numim români.

Da, știu. Mulți dintre voi veți spune că orice am face, oricât de implicați am fi în construirea unei Românii așa cum visăm, vor fi mereu alții care vor nărui tot ce încercăm să clădim. Adevărat! Așa a fost și așa va fi mereu! Frustrări, nemulțumiri, piedici, acestea vor exista indiferent de străduința unora dintre noi. Dar eu am încredere în cei care credem în valori precum respectul, loialitatea, cinstea, decența, altruismul. În cei pentru care România este acasă și o tratăm ca atare.

 

Am încredere în cei care am realizat că este responsabilitatea noastră să-i facem pe cei mici să înțeleagă că trebuie să dăruim fără să așteptăm mereu ceva în schimb. Pentru că asta este una din marile noastre probleme: ne dorim ca România să ne ofere de toate. Dar ne întrebăm prea rar ce-i oferim noi acestei țări? Poate dacă fiecare am avea mai mare grijă de bucățica noastră în societate…Și poate dacă puterea propriului exemplu ar funcționa mai mult…

Eu mă situez în tabăra celor care iubesc România.

De ce o iubesc? Hmmm… Dificil de explicat în cuvinte sentimentul de iubire. Este ca și cum aș încerca să explic de ce îi iubesc pe toți cei dragi. Aș găsi niște răspunsuri, dar nu ar reflecta nici pe departe intensitatea sentimentului de iubire.

Așa este și în cazul iubirii pentru țara mea. O iubesc pentru că România este parte din mine. Nu știu altfel. Nici nu vreau altfel. O iubesc pentru că aici este acasă, pentru că aici vreau să clădesc ceva bun prin ceea ce fac zi de zi și prin educația pe care o ofer copiilor mei.

Este un fel de iubire necondiționată pe care mi-au insuflat-o părinții mei și care a crescut de-a lungul timpului. Cu siguranță și meseria aleasă are rolul său în această iubire. Sau mai degrabă, nu aș fi ales acest drum cazon dacă nu aș fi iubit țara mamă. Sunt conștientă și de toate neajunsurile, sunt dezamăgită și eu de foarte multe lucruri, știu că se poate mult mai bine, că putem mult mai mult, însă asta nu știrbește din iubire. Pentru că nu România este vinovată…în plus, ce rost are să mă plâng…nu am timp! Prefer să-l folosesc altfel, constructiv.

Există un proverb care simt că ni se potrivește ca popor: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă!” Fiecare îl poate interpreta cum dorește…Eu mă străduiesc să-mi umplu singură traista și să merit tot ce este în ea. Vreau ca România să fie mândră de mine, să simtă că lupt pentru Ea!

IMG_5999.jpg

Eu iubesc România în fiecare zi, nu doar de 1 Decembrie!

Cei care nu o iubiți, sigur aveți motivele voastre!

V-aș ruga totuși să căutați adânc în sufletul vostru și poate veți găsi un temei pentru care România merită!

Pentru că merită…

Trebuie doar să credem mai mult în Ea, adică în noi! 

La mulți ani, România mea!

bottom of page