Omenirea și omenia
„Fii bun de câte ori se poate. Și întotdeauna se poate.”
Se împlinesc doisprezece zile de când o lume întreagă privește la scene desprinse dintr-un film, în care văzduhul miroase a ars, a suferință, a moarte…
Ne-am fi dorit să fie un film! Dar din nefericire privim spre crunta realitate, în care oameni nevinovați plătesc pentru un război ce nu este al lor. Familiile se destramă: bărbații rămân să lupte, iar femeile, bătrânii și copiii își împachetează viața într-o valiză și fug de pe pământul lor, fug de viața lor. Fug cu inima zdrobită pentru că nu știu dacă îl vor mai revedea vreodată pe tatăl, pe soțul, pe fiul care a rămas în urmă.
Însă sunt mulți care nu au reușit să fugă, mulți care nu au reușit nici să lupte...și mulți dintre aceștia sunt copii care au devenit îngeri prea brusc, prea devreme, fără rost...Sunt victimele unui conflict în care câștigul va fi ...care?
Privim spre o filă de istorie pe care o trăim tot mai des pentru că nu vrem să învățăm din greșelile trecutului. De câte războaie va mai fi nevoie ca să înțelegem că, indiferent de rezultat, nimeni nu este de fapt învingător. La final, și de-o parte și de alta, toți își plâng morții.
Tot mai mulți ucrainieni trec granița României. Privirea lor este goală, pierdută undeva departe.
Toată existența lor a rămas suspendată acolo și atunci. Se simt captivi într-un univers ce nu le aparține, într-un timp ce nu ar fi trebuit să existe. Privesc cu ochii împăienjeniți la visuri destrămate. Nimic nu va mai fi la fel! Viitorul răsună dureros în urechile amorțite de sunetele macabre!
Și totuși ei continuă! Pentru că speranța este vie! Pentru că ei cred în ei împreună! Pentru că frica nu este o variantă acum. A mai rămas curajul!
Și curajul lor inspiră o lume întreagă!
Pentru oamenii aceștia nevinovați merită să ne unim forțele. Să simtă că nu sunt singuri. Să îi ajutăm cum au nevoie. Eu, tu, noi, toți. Pentru că noi suntem România. O fi România mică, dar este uriașă-n în suflet! Putem să contribuim la omenire cu omenie!
Zi de zi Ucraina vine în România. La noi nu este acasă pentru ei. Dar în aceste momente, este mai bine decât acasă! Să-i facem să se simtă iubiți, ocrotiți și înțeleși.
Cum putem ajuta?
În primul rând, informându-ne din surse sigure. Nu orice știre este reală. Deși trăim o perioadă explozivă, multe informații sunt bombe fără miez de adevăr, care doar distorsionează realitatea.
Apoi este important să ajutăm în direcția care trebuie. Nu donați doar de dragul de a dona, ci doar ceea ce se cere. Nu este indicat să faceți pachete cu alimente perisabile, haine de vară și obiect de decor. Nu acestea sunt prioritățile, ci medicamentele, obiectele de igienă personală, lenjeriile de pat etc. Iar aceste nevoi se schimbă de la o zi la alta! Pentru un ajutor cât mai eficient, tot la informare corectă trebuie să apelăm! Azi poate este nevoie de cazare și de o masă caldă, mâine de transport, poimâne de altceva ce acum nici nu ne trece prin cap.
Însă de îmbrățisări și gânduri bune sigur este nevoie în fiecare zi. Cei care aveți posibilitatea, îmbrătișați-i! De multe ori, o strângere la piept face cât o mie de cuvinte! Iar gânduri bune putem oferi fiecare dintre noi!
Eu am încredere în ei, în curajul lor de a învinge orice obstacol, în puterea lor lăuntrică și în speranța ce le înflăcărează sufletul. Dar cea mai mare încredere o am în voi, dragi români. În generozitatea voastră, în iubirea voastră necondiționată, în empatia voastră. Aceasta este România frumoasă pe care eu o iubesc atât de mult! Cea care în vremuri de necaz ale altui popor, știe să întindă mâna și să ofere din puținul pe care-l are! Cea care înțelege că cei care suferă cel mai mult sunt cei fără de vină, iar ei merită tot sprijinul nostru. De la om la om! De la națiune la națiune! Picătură de bine cu picătură de bine se face ocean!
Și când va trece acest episod negru și totul va reveni la normal, o să vă mai rog ceva! Haideți să rămânem la fel de uniți și dornici să ne ajutăm și noi între noi, românii! Parcă uneori suntem prea răi unii cu alții, prea înverșunați unii pe alții. Și noi chiar suntem frați. Copiii aceleiași mame: România!
Poate vom învăța ceva din această dramă care se desfășoară la granița țării noastre! Că uniți suntem mai puternici! Că trebuie să fim împreună unul pentru altul la bucurie, dar mai ales la necaz! Ține doar de noi să facem România mai frumoasă! Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!
Orice ar fi, să rămânem pozitivi, să ajutăm cum putem și să ne bucurăm de cei dragi!
Mai multe de spus sunt de prisos...cel puțin pentru moment.
Din acest motiv, nici nu voi posta foarte mult pe acest subiect.
Prefer să fac și să tac.
Dar voi da share cu mare drag postărilor care pot fi de ajutor celor împovărați și celor care doresc să ajute! Iar pe blog voi încerca să răspândesc pozitivitate prin postările mele.
Sper din suflet să fie din nou Cer senin pentru toți!